O EXPEDIŢIE RATATĂ - din jurnalul unui biciclist -STOIAN FLORIAN SILISTEANU

De la Piteşti la Washington, pe bicicletă




I

Totul a început într-o noapte. Era într-o luni spre marţi, adică în noaptea de şapte spre opt. Trecuse cu puţin de ora trei. Mă învîrteam prin casă, în linişte, ca să nu-mi trezesc puştanii. Trăgeam dintr-un chiştoc de Carpaţi, încercînd să ies într-un fel din starea de lehamite, acea stare care-l încearcă nu de puţine ori pe om. Nu înţelegeam şi nu înţeleg nici acum multe lucruri. Am debutat cu versuri prin 1987. Premii, chestii, socoteli. Din '90 soarta mi-a zis: “Bă, pe tine maică-ta te-a făcut ziarist. Am luat de bun îndemnul sinelui, şi, spre disperarea multora, mai tîrziu aveam să demonstrez că sînt dat dracu' de talentat, că am verb, cum se spune. Interesant pentru matale, cititorule, mi se pare a fi să-ţi pun pe tapet relele pe care le-am purces, că de bine e sătulă lumea, anumite situaţiuni mărunte care, mai tîrziu, vă vor lămuri în multe privinţe. Recunosc că am fost ucenic la mai multe publicaţii, televiziuni şi alte scheme, ultimii doi ani slujind, zic eu, onorabil Curierul zilei, perioadă de care mă leagă multe lucruri plăcute, dar şi răsfăţul la care am fost supus m-a împins de multe ori să mai fac şi boacăne. Dar vorba dlui Smeoreanu, atunci cînd îi eram simpatic: „Bă, Sile, tu dacă nu erai, ar fi trebuit să fii inventat“. Vremuri mişto, ce să mai… Ei, tot în noaptea cu pricina îmi trecură prin minte scene decupate din documentările mele nocturne, spre disperarea multor cîrciumari, care documentări se puteau citi a doua zi în rubricuţa mea „Rondul de noapte“ din Curierul, de cele mai multe ori, bieţii patroni ori tipi din lumea interlopă ajungînd să mă înjure de mama focului. Păstrez şi acum casete audio pe banda cărora mulţi inşi cu funcţii din urbe şi-au depănat bucuriile sau necazurile, au bîrfit ori au înjurat. Başca, dacă mi-aduc aminte, am şi ceva poze. Ştiu un editorialist român, bine cotat, care într-o noapte, prin „Muntenia“, a pus nişte şmecheri, băieţi mişto, de altfel, să-mi treacă şişul pe la grumaz. Şi asta de ce credeţi? Pentru că o puştoaică n-a vrut să plece cu el, ci cu mine. Am fost pus în situaţii în care mi-am pierdut prieteni vechi, deoarece eram convins că alţii sunt modele de cinste şi corectitudine. M-am înşelat de cele mai multe ori. Am primit şpăgi pentru tăcere, am fost mituit şi-am minţit la rîndul meu. Meseria de ziarist este, aşa cum au spus-o şi alţii, cea mai frumoasă din lume. Din păcate, însă, fiecare ziar îşi are politica lui, interesele sale şi atunci cititorul, dragul de el, este pus de cele mai multe ori în situaţia de a nu şti în cine să mai aibă încredere. Nu încerc şi nici nu pot să-l lămuresc eu. Ba, mai mult, de cînd cu NATO, mulţi politicieni, şi nu numai, au impresia că soarta noastră, a românilor, umblă cu ceasul la mînă. Ce m-am gîndit eu în noaptea de care v-am pomenit? Ce-ar fi să-mi asum un risc, să fac un pariu cu mine, să mă prefac că nu mă interesează oamenii, care, mai nou, respiră prin ţipătul metalic al ştirilor de ultimă oră. Aşa a apărut ideea acestei expediţii care va străbate România, Ungaria, Austria, Elveţia, Franţa, Spania, Portugalia, din Lisabona cu avionul, pînă în America la căsuţa lui nea Bill Clinton, traseul fiind parcurs cu bicicleta. Ştirea s-a răspîndit cu repeziciune, presa centrală şi locală avînd grijă să confirme intenţia mea. Mi se pare extraordinar să aflu, şi să vă informez mai apoi despre ce gîndesc oamenii simpli despre România, cum trăiesc ei, ce obiceiuri mai păstrează diaspora românească. De menţionat că în toată această întreprindere a mea m-am ţinut departe de conotaţiile politice. Luînd în serios toată treaba, aveam să descopăr că de la zi la zi întîlnesc o seamă de oameni pe care nu i-a luat încă valul banilor, chiar dacă îi au, păstrînd în continuare temelia bunului-simţ, omenia. Dar, vorba ceea, sînt oameni şi oameni.

Ştefan Hruşcă… mai departe

Important totuşi este cine are curajul să arunce primul cu piatra. În fine, pe 10 iulie, mă îndreptam spre un cotidian naţional, de la care am şi obţinut de altfel o acreditare pentru a transmite în exclusivitate ştiri şi reportaje din expediţie. Înainte de ajunge însă acolo, m-am întîlnit pe Victoriei cu Ştefan Hruşcă: „Faină idee cu expediţia, Florine, uite adresa mea, poate ajungi prin Ontario“. La fel de încurajatoare a fost întîlnirea şi cu milionarul de la miezul nopţii, dl. Marius Tucă, şi cu mulţi alţii. La cîteva zile aveam deja scoase din calculator scrisorile de intenţie pentru sponsori, oficialităţile locale şi naţionale. Se cuvine să dau la iveală cîteva dintre numele unor persoane care m-au ajutat de altfel întotdeauna. Nici nu ştiu cu cine să încep.
Ei bine, d-na doctor Nina Vlăsceanu şi soţul ei Gabi, şef de marketing la Novatex, dl. inginer dr. Constantin Stroe de la Dacia, dl. primar Tudor Pendiuc, Ion Mihăilescu, şeful Consiliului Judeţean, dl. director de la Arpechim, Mihai Georgescu, Camera de Comerţ Argeş, Radioteleviziunea Piteşti, bineînţeles Fabrica de biciclete TOHAN, dl Negru şi doamna Emilia Mîrza, dl. director Lucian Niţu de la Uzina Dacia. În urmă cu cîteva zile, cu sprijinul d-lui Eftime de la Radio, reuşind chiar să discut cu ministrul Trasporturilor, dl Traian Băsescu, am profitat de buna sa dispoziţie şi i-am cerut şi eu un vapor. A zîmbit şi mi-a promis că mă sprijină să trec oceanul într-un avion. Bancorex-ului şi Bankcoop-ului iarăşi mulţumiri, chiar şi d-lui Văsîi , căruia i s-au terminat fondurile de sponsorizare. Şi Bodescom a fost bine-voitor, ca să nu mai spun de Jurnalul de Argeş, care m-a onorat cu găzduirea sediului acestei expediţii. Una peste alta, mai sunt cîteva zile pînă la plecare. Tovarăşii mei de drum  bicicleta, reportofonul şi casetele, celularul şi camera video  sunt gata pentru a vă aduce în rîndurile acestui ziar evenimentele care se-ntîmplă în lume.



















II
Pariul şi mama lui

Veştile bune din ultima săptămînă, referitoare la pregătirile pe care încă le mai fac pentru „a decola“, încep să se contureze din ce în ce mai clar. Domnul primar Tudor Pendiuc, m-a prezentat săptămîna trecută fraţilor noştri sîrbi de la Kragujevac, ocazie cu care le-a comunicat popasul pe care-l voi face acolo. Numai bine, mai ales că, la numai cîţiva kilometri, adică în Belgrad, voi bate la uşa lui Adam Puslojić, marele prieten al lui Nichita, pe care am avut ocazia să-l cunosc prin 1990, la el acasă, întîlnire în urma căreia am realizat cel mai grozav interviu al meu. Nu mai spun că azi dimineaţă am luat legătura cu senatorul Octavian Ştireanu, pentru a-mi mijloci, cu sprijinul ministrului de externe, Adrian Severin (contactat şi de dl. deputat de Argeş, Ion Cîrstoiu), obţinerea vizelor. Ca o paranteză, trebuie să spun că nu facem altceva decît să trăim din consecinţe – m-am trezit deunăzi că Arpechim-ul a început, spun unii, s-o ducă mai greu. Eu nu cred, managerul Georgescu ştie ce face. Ruşine să-mi fie, da'-mi vine să-i spun lu' mama (care acuma este în spital): „Bine, mamă, eu unul n-am tras în popor şi nici n-am amestecat seminţele; m-am dat gospodar cît am putut, am scris cîteva pagini la o carte, am necinstit din cînd în cînd femeia, ca mai apoi s-o pot numi aripă, şi atunci trebuie să mă împiedic?“ În fine, mă văd obligat să amîn plecarea pentru 17 august, zi în care îmi iau zborul, indiferent de vremea de dinafară ori înăuntrul voii Domnului. Oricum, în oraş nu mai vine nimeni, aceiaşi argeşeni, aceiaşi vîlceni, aceleaşi secretare. Redactorul şef de la Jurnalul de Argeş, dl Gabriel Grigore – să-i dea Dumnezeu sănătate  m-a rugat să trec la chestii mai serioase, adică să vă dezvălui, dumneavoastră cititorilor, cît mai multe amănunte despre această expediţie intitulată, aşa cum am scris şi în primul episod, „VIITORUL ESTE AL NOSTRU“.
(În momentul în care redactez acest material, prietenul meu, ziaristul şi prozatorul Augustin Doman, întocmeşte o listă neagră cu personalităţile urbei… monşericul sătul de atîta binefacere de mamă al unora din fruntea urbei s-a hotărît: voi fi un dur. Dar iată lista: Mobuto Sese Co, Florea Costache, Aurel Tudorache, Emil Pîrvu şi alţii). În fine, iată şi traseul pe care-l voi străbate, pe bicicleta oferită de TOHAN. Aşadar, voi parcurge aproximativ zece mii de kilometri. Plecarea se va face de la Piteşti – iniţial, era vorba de Bucureşti. Pe teritoriul românesc, în cazul în care aleg varianta Iugoslavia-Croaţia-Slovenia-Italia-Franţa-Spania-Portugalia, traseul va străbate Piteştiul, Slatina, Craiova, Strehaia, Turnu Severin. Pe urmă, teritoriul sîrbesc, Kladova, Negotin etc. totalul localităţilor însumează, pînă la Lisabona, 58 de oraşe mari. Estimativ, traseul ar trebui să se deruleze în aproximativ 80 de zile, timp în care voi transmite ştiri şi reportaje postului de radio şi televiziune Alfa Piteşti, Antenei 1 Bucureşti, Jurnalului Naţional şi, bineînţeles, Jurnalului de Argeş. Oceanul Atlantic va fi traversat cu avionul. Cele peste o sută de adrese pe care le am îmi vor permite ca, pe parcursul expediţiei, să poposesc pentru a mă informa, scopul fiind acela de a oferi consumatorilor de presă ştiri şi reportaje. Luînd pulsul realităţii la faţa locului, vreau să realizez o comparaţie între nivelul de trai al României şi al celorlalte ţări, să descopăr ce gîndesc oamenii simpli, care sunt părerile lor în privinţa aderării României la NATO şi nu numai. Cum am mai spus şi în episodul trecut, această expediţie se va finaliza într-o carte de reportaj, care se va numi probabil „Pe urmele unei dezamăgiri“. Şi pentru că tot am amintit de materialul din numărul trecut… În urma apariţiei acestuia, telefoanele au zbîrnîit în draci. Lumea a început să parieze mai ceva decît la cursele de cai. Staţi liniştiţi, bibicilor! Calculele privind cheltuielile expediţiei spun că mi-ar trebui vreo 30 de milioane. Pînă acum am strîns vreo cîteva. Orice s-ar întîmpla, această expediţie se va întîmpla! De ce? Pentru că sînt un tip deştept, Dumnezeu mă iubeşte, dar mai ales pentru că am făcut un pariu cu mine că-n lumea asta se poate trăi şi fără şmecheri, grandomani…
FC Argeş i-a căpăcit pe rapidişti. În rest, cîinii vagabonzi, elegant hăituiţi, cer învoiri şi permisii hingherilor, despre această chestiune de haită prefectul neştiind nimic. Felinarul din stradă, gîrbovit de nesomn, pregăteşte ziarul lui Grig pentru săptămîna ce vine. Ca un făcut, încă mai zornăie nişte bănuţi în sacul expediţiei. Au fost oferiţi de dl. Daniel Otobîcu, managerul SC Complex Intim DO Mioveni: „Îmi place ceea ce vrei să faci, este extraordinar“. …'trăieşti boierule! Nici jupîn Fulga de la PECO Argeş nu s-a lăsat mai prejos şi a mărit „cifra octanică“ a expediţiei cu încă un milion. “Ceasul rău, pisica rea!“ S-a „fumat“ şi cea de-a doua ediţie a Carnavalului Tinereţii. Bravos, copii! Să ştie boborul că piteştenii ştiu să facă de toate… din cele bune. Printre altele, Laurenţiu Cazan, nimeni altul decît binecunoscutul interpret şi compozitor de muzică pop, m-a onorat, într-o discuţie de aproape o oră, cu sfaturi de prieten mai mare, concluzionînd că Cel de Sus îmi va sta în preajmă, adică totul va merge bine. Aşa să fie! Şi încă ceva… Oameni buni, să fim mai buni!
Piteşti, 11 august 1997


III
Fiţuica din care afli

Măreţ cititor al Jurnalului de Argeş, facă-se voia ta şi mai zăboveşte o ţîră asupra celor înşiruite aci. Ceasul arată că sîntem încă în noaptea de sîmbătă spre duminică, adică peste cîteva ore, la 10.30, în faţa „Casei Cărţii“, prietenii şi neprietenii vor fi martorii plecării mele în expediţie. Se cuvine aşadar să vă povestesc ce s-a mai întîmplat în ajunul acestei plecări. Am avut surpriza să plătesc tribut şi eu unei situaţii binecunoscute nouă, românilor. Despre ce este vorba? Mulţi mi-au promis, puţini m-au ajutat. Dar cum numitorul comun al semenilor noştri se numeşte şi Babilon, alta fuse chestiunea. Scurtînd discuţia, iată numele celor care au vorbit şi au promis mai puţin, dar care au ţinut să mă ajute, şi chiar au făcut-o. Aşadar, Camera de Comerţ şi Industrie Argeş – 500.000 lei, Subansamble Auto – 700.000 lei, Peco Argeş – 1.000.000 lei şi Daniel Otobâcu din Mioveni – 500.000 lei, un total de 2.700.000 lei. Scăzînd cîteva cheltuieli, cortul, agenda electronică, accesoriile pentru bicicletă, au mai rămas, transformaţi în valută, 121 dolari. Cu atît plec la drum să-l întîlnesc pe Bill Clinton. Asta e! Ce-o mai fi, om vedea!
Pe 15 august, de Sfînta Maria, am dat, în decurs de o oră, două interviuri: primul pentru Radio România Actualităţi, discuţia avînd loc chiar în biroul d-lui Mircea Pally, căruia îi mulţumesc, şi cel de-al doilea la Radio Televiziunea Alfa Piteşti, intervievat fiind de Mihai Feraru, căruia, la fel, îi mulţumesc. Acuşica ţineţi-vă bine! Faxurile pentru ambasade, intervenţiile făcute nu se conturară într-un final. Nici că că, nici că că, aşa că nu disperai şi nu luai în seamă importanţa vizelor. Păi, adică cum: fraţii noştri de peste ocean n-au nevoie de vize, occidentalii noştri nici ei. Şi-atunci noi, românii, de ce-am avea nevoie? Am dreptate ori ba? Atîta vreme cît un om munceşte, îşi respectă semenii, adică nu e extraterestru, zic eu  nu văd care ar fi problema. Eu cred că vremea de patrie a apus. Vreau să vă spun că uneori trebuie să iei loc de piatră, să vezi în fiecare dimineaţă cum lucrarea se face, ca şi cînd fiecare dimineaţă ar fi o nouă patrie. De şapte strigăte încoace, răul din noi s-a înfipt şi mai mult în gîtlejul pămîntului. Tocmai atunci cînd îţi este mai bine, vine poştaşul şi-ţi dă o scrisoare. Deschizi plicul şi înăuntru găseşti o fiţuică din care afli că tu, în timp ce alţii apărau un ciolan de puricii şefilor, ai uitat să plăteşti impozitul pe viaţă. Vreme frumoasă, patrie în haine de lemn. Aş vrea să mai fac o declaraţie şi sper ca prietenii mei de la Jurnalul să nu mă cenzureze. Nu mă interesează ce s-a spus ori se va spune despre preşedinta ziarului Curierului zilei, d-na Marilena Baraţă. Eu o consider un om bun şi-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine.
Pînă săptămîna viitoare, cînd, probabil, voi transmite din Turnu Severin, s-auzim numai de bine!
P.S. 1 – Aşadar, pe 17 august, colegul nostru Florin Silişteanu şi-a luat inima în dinţi şi norocul în buzunar şi a plecat într-o expediţie inedită, pe bicicletă, avînd ca punct terminus capitala Statelor Unite, Washington. „Jurnalul“ va continua să-i publice corespondenţele transmise din diferite puncte ale globului. Florin lasă acasă doi băieţi şi o nevastă superbă, o carte de poezii încă netipărită, o tranziţie tot mai insuportabilă , o mulţime de prieteni şi neprieteni. Noi îi dorim să-şi realizeze visul: acela de a da mîna cu Bill Clinton. Baftă şi drum bun!
P.S. 2 – Am primit, între timp, primul fax de la ciclo-reporterul nostru, în care ne informează că a ajuns la Craiova, unde s-a întîlnit cu bardul Tudor Gheorghe, care i-a urat  cităm  „drum bun în temerara dumitale încercare!“, continuînd: „Salută-i din partea mea pe toţi prietenii pe care-i vei întîlni. Primul e Adam Puslojić“. Probabil că, la această oră, Florin Silişteanu a trecut deja de Turnu Severin.



IV
Din cele 35 de kile ale rucsacului meu,
7 cîntăresc pliantele d-lui Pendiuc


17 august, cu cîteva sute de metri mai sus de Hanul Cerbu

Cît p-aci să dau onorul chibiţilor care au pariat cota (adică pînă unde rezist): hanul de la Cerbu. Am cheltuit primii 20 de mii de lei pe… apă minerală. Nu ştiu cît era ceasul cînd am plecat de la Casa Cărţii. M-au petrecut cei mai dragi sufletului meu: puştii mei, Codruţ şi Lucian, soţia mea, Elena, tatăl meu, Vali Stoian, Gabriel Vlăsceanu, care avea să-mi ofere încă o surpriză. Fraţilor, familia Vlăsceanu mi-a oferit salariul lor – o sută de mărci! Mulţumesc tuturor pentru că m-au încurajat la plecare, pentru încrederea care mi-au acordat-o. Mulţumesc lu' tanti Miriţoiu şi lui nenea Grigu, Mioarei Sibiceanu, Radio-Televiziunii Alfa Piteşti – d-lui Eftime  şi lui Val Nicolau de la Argeşul. Mulţumesc mamei mele, care m-a sunat din spital, rugîndu-mă printre lacrimi să am grijă de mine.

17 august, ora 20, Slatina

Un amic al meu de la Antena 1 Piteşti are o vorbă atunci cînd e disperat: „Băga-mi-aş paru-n inimă!“ Ei bine, ceva în sensul ăsta am spus şi eu cînd am intrat în Slatina. Recunosc că nu mă aşteptam să fie aşa greu. Am înnoptat la hotelul „Parc“. Vă sfătuiesc să-l ocoliţi! Mi-au luat 140 de miare. Aiurea reduceri pentru ziarişti, aiurea condiţii… Sanchi! Păi, dom' Ciobotoiu, directorul de la „Muntenia“, ar trebui pus şef peste toată reţeaua hotelieră din Slatina, să vină puţoii ăştia să-l spele pe picioare ca să-i înveţe ce înseamnă turism.

18 august, Slatina

M-am trezit pe la 10,30 în zgomotul unor lovituri de ciocan în pereţii camerei 704. Bă, nenică, vă jur că ăia puneau faianţă… pe nervii mei. Am tulit-o repede spre Craiova. M-am oprit la Balş s-o alimentez pe tovarăşa mea de drum fabricată la Tohan: i-am făcut o intravenoasă cu vreo două kile de „Biborţeni“. Am mai strîns ceva şuruburi şi… la drum! E greu al dracului la deal. Putoarea asta mică de bicicletă nu pedalează singură: „Bă, ăsta e francez… - Nu, bă, e american! Tu nu vezi că scrie PECO pe portbagaj?!“. În fine, îi zic unuia ceva în maghiară. Se uită strîmb la mine şi zice: „Ce v-am zis eu, mă, că e francez!…“

18 august, Craiova

Cei 54 de kilometri din Slatina pînă la Craiova i-am făcut în 7 ore. În Craiova m-am proptit chiar la Teatrul Naţional. Fix la 15,30 a apărut pe alee neiculiţa Tudor Gheorghe. Lumea se uită cînd la el, cînd la bagajele mele. Îi spun că mă duc la Adam Poslojić, la Belgrad, şi că vreau să-i duc un mesaj. M-a invitat în teatru. L-am aşteptat vreo 40 de minute. Intrase direct pe scenă, repeta cu Mişu Fotino şi alţi artişti la o nouă variantă a „Scrisorii pierdute“. “Hai să-ţi arăt ceva“, îmi zice. Scoate dintr-o husă un aparat foto, numai butoane. „Ă, ce zici?“ M-am uitat lung la bazaconie… Deodată îl plimbă prin faţa noastră. Pe un ecran ne apar meclele. Am mai stat un pic la şuetă, mi-a dat, mi-a dat numărul de telefon de acasă şi mi-a scris cîteva rînduri în jurnal (chiar pe pagina unde a scris şi dom' primar Tudor Pendiuc).
Ora 22. În fine, „Hanul Doctorului“. L-am găsit. Negociez cu blondina, baroneasa Vera, Peştoaică în zodie, şi mă cazez. Plus nişte mîncare.
După numărul cîinilor pe care i-am întîlnit pe traseu, cu siguranţă că bietul meu cort n-o să mîngîie iarba. Ceasul arată 0,30. Adică suntem deja în data de 19 august, tot la Craiova, zi în care voi merge la fabrica TOFAN pentru a-mi confecţiona un portbagaj. Nu de alta, dar rucsacul pe care-l duc în spate are vreo 35 de kile, dintre care vreo 7 cîntăresc numai pliantele oferite de dom' primar Pendiuc. Salutări tuturor! Silişteanu merge mai departe!

P.S. Expediţionarul nostru a ajuns, între timp, la Belgrad.

Turnu Severin

Pe 19 august, spre seară, ajungeam în Severin. Îl caut pe amicul Ion Conac, merg la televiziune, dau interviuri. Sînt obosit. Afară nu e nici cald, nici frig. Lumea trece pe lîngă mine. Se opreşte, se uită chiorîş. Cîţiva cerşetori îmi cer valută. Plec oarecum trist spre podul cel mare, spre a păşi într-o lume dragă mie, Serbia. Coadă mare la vamă. Mi se spune, de câţiva muşterii care au înşirat pe o lungă distanţă sacoşe cu tigăi şi alte acareturi, mi se spune că n-am voie să trec cu biţiclul pe pod. Trec pe lîngă tiruri, autocare şi maşini mici. „N-ai voie, nene, cu bicicleta. Or să te întoarcă!“ Nu-i bag în seamă. „Ăsta nu înţelege româneşte, lăsaţi-l dracului.“ În fine, parchez lîngă un coş de gunoi. La un moment dat vine un vameş. Îi dau actele, se întoarce după 5 minute o cucoană. Are paşaportul meu în mână. „S-aveţi drum bun, domnu' Silişteanu!“ Îmi fac în gînd o cruce. Pe paşaport nu scrie Silişteanu, ci Florian Stoian. Mă uit lung la doamna durdulie. Dau cu săru'mîna, încalec şi încep să pedalez. Încetul cu încetul România se pierde în spatele meu. Întorc capul. Îi văd pe cei care îmi spuneau chestia cu bicicleta şi podul . Le dau cu tifla. În cinci minute eram în vama sârbă. Sînt întrebat unde merg, le spun că habar n-am. Undeva spre America, dar mai întîi voi trece pe la nişte scriitori sîrbi.

KLADOVO, apoi Belgrad şi alte oraşe… România

O expediţie ratată. Banii, întotdeauna banii! În Kladovo am poposit la un han pe malul Dunării. Am mîncat un peşte prins special pentru mine. M-a costat, ce-i drept, 25 de mărci, dar… L-am vizitat mai apoi pe poetul Mihai Vasilović cu care am realizat un interviu pe care l-aţi putut citi în paginile de la capitolul „Suflarea în piatră“. Am cunoscut în cele cîteva zile de pedalat şi mers cu maşina oameni extraordinari. Ţin minte că într-o seară mai aveam vreo 50 de mărci, am poposit lîngă o autogară prin… , nu mai ţin minte cum se numeşte oraşul. Doream să aflu cînd prind un autobuz spre Belgrad. Mi se spune de un ins că… iutro rano, adică mîine dimineaţă. Ca să-i mulţumesc omului duc mîna la rucsac şi scot din pliantele primite de la Tudor Pendiuc. Sîrbul îmi mulţumeşte. Bag de seamă că lîngă el se mai află cineva. Fac drum întors la bicicletă şi mai scot din rucsac nişte calendare şi vederi. I le dau şi celuilalt. Nu bănuiam că gestul meu îmi va aduce o surpriză. Insul era şeful unui restaurant din preajmă. Rupea ceva româneşte. Eu mai înţelegeam sîrbeşte şi, uite aşa, puţină engleză, puţină italiană, înjghebăm un fel de esperanto. Urmează o noapte de mers la cârciumi, de poveşti despre viaţă, despre familie, despre ţară. A lui şi a mea, a mea şi a lui. Am ajuns şi la Belgrad. În aceeaşi zi, la aceeaşi oră, ca în urmă cu şapte ani, eram la Uniunea Scriitorilor alături de Adam Puslojić. Alături de Srba Ignatovici, şi alţi oameni minunaţi. Am înnoptat de două ori la un distins scriitor, redactor la Radio Belgrad, domnul Bratislav Milanović. Din păcate corespondenţa pentru Jurnal n-a mai putut avea loc. Manuscrisul cu însemnări n-a mai fost de găsit. S-au pierdut lucruri importante, lucruri pe care…
Dar iată-mă călător pe drumul întotdeauna prăfuit de cîntatul cocoşilor…







Postfaţă

Fac presă cu oameni disciplinaţi, care vin la program, redactează conştiincios pe colţul biroului şi îşi predau la termen articolele. Articolele lor ies disciplinate, conştiincioase, apar la termen. Pentru mine, Florian Silişteanu e o pacoste, mă scoate din program, din minţi, din ţîţîni. N-am nevoie de un Silişteanu, fiindcă într-o redacţie ori ai 40 de Silişteni, ori nu vrei nici unul. Sincer să fiu, aş prefera să fie 40, ar ieşi un ziar genialoid, cu tiraje enorme, un ziar care ar arde frumos o zi, o lună, un an şi cu asta basta, dar ar rămîne în istorie drept cel mai frumos şi nebun ziar.
Acum, Florian Silişteanu s-a mai învîrtit de o carte, aşa cum se învîrteşte întotdeauna de tot ceea ce e bun pe lume. Cine va citi acest volum va avea impresia că priveşte radiografia creierului unui sănătos în lumea bolnavilor, un sănătos care e obligat să procedeze la compromisuri şi să fie şi el din cînd în cînd bolnav pentru a putea supravieţui. Reportajele în sine sînt fumate în pipa istoriei, sînt evenimente la ierbar, dar, dincolo de ceea ce se vede, se întrezăreşte silueta don-quijotescă a singurului reporter pursânge din Argeş, singurul care ştie că o documentare nu e o mîncare şi un reportaj nu e un partaj.
Nu ştiu de ce mi-a cerut mie Sile acest predos, că prefaţă nu poate fi, dar cert este că mă împăunez cu această nouă carte a lui, fiindcă e singurul meu reporter pe care, după ce îl vomit, îl pap la loc.
În fine, a pleca înseamnă a scrie puţin – iată o formulă pentru care merita să apară şi acest volum.
Te îmbrăţişez, Silişteanu, şi: hai la bere, fiindcă berea l-a făcut pe om. Glumesc, aşa cum fac ori de cîte ori sînt fericit şi sînt fericit că apare încă un volum multidimensional al lui Florian de care mi-e Sile.

Gheorghe Smeoreanu,
11 aprilie 2000



De acelaşi autor:
CEARTA CU UMBRA, poezii, Editura Calende, 1997

CUPRINS

Prefaţă: Un om fără astîmpăr, de Aurel Sibiceanu 5

Capitolul I. MINERIADA 1999 - linia întîi - 9
Martor la luptele din prima linie 15
Interviu cu Miron Cozma, în prima linie a luptelor 17
Zeci de răniţi în tabăra jandarmilor 23
Pentru capul lui Miron Cozma, jandarmi şi mineri au declanşat
Războiul urii 32

Capitolul II. RĂZBOIUL DIN IUGOSLAVIA
- Lecţie din a muri - 37
Un oraş sub ploaia de bombe 39
Bombe negre şi ouă roşii 41
Discuţii la şase metri sub pămînt 47
Primul primar din România care a avut curajul să se
ducă în Iugoslavia 53
Răscumpărarea 64
Printre oamenii lui Arkan şi bişniţarii de benzină 70

Capitolul III. DESPRE SUFLAREA ÎN PIATRĂ 73
Primul interviu realizat în România după '89 cu Adam Puslojić 75
Al II-lea interviu cu Adam Puslojić, după şapte ani în aceeaşi lună, aceeaşi zi, aceeaşi oră 79
Ultima scrisoare, prima tăcere 83
Interviu cu Mihai Vasilović. Un kil de carne – atît face un român 85

Capitolul IV. O EXPEDIŢIE RATATĂ
- din jurnalul unui biciclist - 91
De la Piteşti la Washington, pe bicicletă 93

Postfaţă de Gheorghe Smeoreanu 107



Mulţumesc celor care au înţeles sensul acestei cărţi şi au contribuit, fiecare după puterile sale, la efectuarea călătoriilor:

- ARPECHIM S.A.
- IATSA S.A. – în mod special managerului general Constantin Nicolescu
- PROINTERMED – domnului Adrian Prodănel
- GETICA S.A. – domnului Tiberiu Răducu
- PRIMĂRIA PITEŞTI  domnului Tudor Pendiuc
- CENTRUL COMERCIAL JOHN – domnului Puiu Brănescu
- S.C. ROXEMI – domnului Emil Pîrvu
- COMPLEX NEGOIU  domnului Vali Preoteasa
- CAMERA DE INDUSTRIE ŞI COMERŢ – domnului Ion Căpăţână
- MUNTENIA – domnului Ciobotoiu
- INTIM – Mioveni, domnului Daniel Otobîcu
- Cotidianul CURIERUL ZILEI
- RADIO 21
- ORIZONTURI ROŞII–Argeş SRL, domnului Mihai Cristescu



S.N.P. PETROM S.A. Bucureşti
Sucursala ARPECHIM Piteşti

B-dul Petrochimiştilor 127, 0300 – Piteşti, Argeş
Tel: 048 – 632.049; 048 – 214.614
Fax: 048 – 213.600; 048 – 216.200

Prelucrează ţiţei, obţine şi livrează:

 Benzină Premium fără Pb COR 95, benzină superplus fără Pb COR 98

 motorine Diesel de calitate superioară cu conţinut de 0,2% şi 0,035% sulf, conform EN 590, combustibil lichid industrial

 nafta şi gaze pentru chimizare (propan, n-Butan, propilenă), LPG (aragaz)

 lubrifianţi

 uleiuri de motoare monograde şi multigrade: M30, M40, M20W40 super 24C, M15W40 super 24C

 uleiuri de bază cu indice de vâscozitate de min. 95, obţinute prin tehnologii moderne  hidrocracare şi hidrodeparafinare

 sulf şi alte produse secundare

 TAME

 monomeri: etilenă, propilenă, acrilonitril, monoetilenglicol

 produse organice de bază: fracţiuni C4 benzen, toluen, oxid de etilenă, glicol, acetonitril, cianură de sodiu

 poliolefine: polietilenă de mică densitate, polietilenă de mare densitate, cauciuc EPDM

 negru de fum (sorturi: HAF, ISAF, FEF, GPF)

bicicleta de dama tip olandeza neagra 840 ron

O bicicleta superba in stil traditional olandez cu o estetica clasica, cu forme unduitoare, subtile, fine, precum formele unei femei mereu actuala si o calitate impecabila a constructiei, solida, durabila cu o capacitate de incarcare exceptionala. In completare sunt incluse aparatori pentru fusta, aparatoare de lant, dinam, far si stop luminos, cric si sonerie in stil clasic. Portbagajul din spate si din fata permite adaugare unui sau chiar doua cosuri pentru a transporta geanta cu echipamentul pentru sala, cartile pentru scoala sau cumparaturile..
Ii puteti adauga optional un frumos cos din nuiele,sau un scaun pentru copilas.
Biciletele olandeze sunt o combinatie perfecta intre ciclismul retro si functionalitate si poate fi introdusa cu usurinta in activitati zilnice.
Denumire cel mai frecventa este bicicleta olandeza, termen folosit pentru descrierea unei biciclete utilitare cu aripi si aparatori de noroi si apa, portbagajele, o geometrie care permite o pozitie relaxanta cu o sa confortabila, in general un imagine de inainte primul razboi mondial.

bicicleta de dama tip olandeza verde 840 ron

O bicicleta superba in stil traditional olandez cu o estetica clasica, cu forme unduitoare, subtile, fine, precum formele unei femei mereu actuala si o calitate impecabila a constructiei, solida, durabila cu o capacitate de incarcare exceptionala.

In completare sunt incluse aparatori pentru fusta, aparatoare de lant, dinam, far si stop luminos, cric si sonerie in stil clasic. Portbagajul din spate si din fata permite adaugare unui sau chiar doua cosuri pentru a transporta geanta cu echipamentul pentru sala, cartile pentru scoala sau cumparaturile..

Ii puteti adauga optional un frumos cos din nuiele,sau un scaun pentru copilas.
Biciletele olandeze sunt o combinatie perfecta intre ciclismul retro si functionalitate si poate fi introdusa cu usurinta in activitati zilnice.

Denumire cel mai frecventa este bicicleta olandeza, termen folosit pentru descrierea unei biciclete utilitare cu aripi si aparatori de noroi si apa, portbagajele, o geometrie care permite o pozitie relaxanta cu o sa confortabila, in general un imagine de inainte primul razboi mondial
.

biciclete tip olandeza culorea rosie 840 ron

O bicicleta superba in stil traditional olandez cu o estetica clasica, cu forme unduitoare, subtile, fine, precum formele unei femei mereu actuala si o calitate impecabila a constructiei, solida, durabila cu o capacitate de incarcare exceptionala. In completare sunt incluse aparatori pentru fusta, aparatoare de lant, dinam, far si stop luminos, cric si sonerie in stil clasic. Portbagajul din spate si din fata permite adaugare unui sau chiar doua cosuri pentru a transporta geanta cu echipamentul pentru sala, cartile pentru scoala sau cumparaturile..
Ii puteti adauga optional un frumos cos din nuiele,sau un scaun pentru copilas.
Biciletele olandeze sunt o combinatie perfecta intre ciclismul retro si functionalitate si poate fi introdusa cu usurinta in activitati zilnice.
Denumire cel mai frecventa este bicicleta olandeza, termen folosit pentru descrierea unei biciclete utilitare cu aripi si aparatori de noroi si apa, portbagajele, o geometrie care permite o pozitie relaxanta cu o sa confortabila, in general un imagine de inainte primul razboi mondial.

bicicleta de oras de dama 6 viteze 870 ron

CITY BIKE ECO 28 ROATA 28
CADRU ALUMINIU
FURCA HI TEN
BUTUCI ALUMINIU
FRANE W BRAKE -ALUMINIU
COMANDA FRANE ALUMINIU
TIJA SA ALUMINIU
PEDALIER ALUMINIU
SHIMBATOR SHIMANO TX 50 6 VITEZE
COMANDA SCHIMBATOR REVO
MASURA DAMA UNICA 44
MASURA BARBAT 47-52-57
CULORILE ALB ROSU, ARGINTIU NEGRU,
ARGINTIU ROSU, ARGINTIU BLU, ARGINTIUTITANIU

870 ron

10 motive pentru a ne indragosti de bicicleta

Cautati un mijloc de transport rapid, ecologic si sanatos? Optati pentru bicicleta. Va oferim dovada efectelor sale binefacatoare in 10 puncte.

Ne regasim forma. Ca orice activitate fizica regulata, pedalatul intareste sistemul cardio-vascular, amelioreaza suflul, tonifiaza corpul si dezmorteste articulatiile. Se previne obezitatea si tulburile asociate acesteia: diabetul, hipertensiunea, colesterolul etc.

Dar bicicleta este mai ales un excelent aliat al siluetei noastre. Ea intareste muschii fesieri si abdominali. In oras efortul nu este nici intens, nici continuu, dar este o practica cotidiana ceea ce este un avantaj. Se consuma aproximativ 200 de calorii pe ora sau echivalentul unui croissant. Meritam sa ne mentinem silueta si sa eliminam usor surplusurile.

Ne oxigenam. Aceasta deoarece inhalam mai putina poluare decat in masina. Bicicleta se strecoara prin circulatie si nu ramane un timp indelungat in zonele poluate. Aerul inspirat este deasupra tevilor de esapament. Rezultatul: mai putin monoxid de carbon, dioxid de azot si benzina.

Ne aparam spatele si funduletul. Actiunea pe care o realizam cu bicicleta nu provoaca microtraumatisme, asa cum se intampla cu mersul. Este ideala pentru cei care sufera de probleme articulare sau reumatologice. Exista o singura conditie: sa ne tinem bine in sa. Usor aplecati inainte, va puneti funduletul intr-o pozitie care usureaza presiunea vertebrelor. Este foarte buna pentru coloana.

Castigam timp. La o prima privire, in ceea ce priveste viteza, masina castiga detasat. Dar cand adaugam timpul in care gasim un loc de parcat, parcarea in sine si apoi mersul pe jos pana la destinatie, atunci timpul curge in favoarea bicicletei. Atat in oras, cat si pe un traseu de 2-3 km, bicicleta este mult mai rapida. Comparati cu un autobuz si ganditi-va: nu asteptati si nu infruntati ambuteiaje. Cat despre tramvai sau metrou, chiar daca drumul este direct si scurt, trebuie sa adaugati timpul in care ajungeti la statie.

Scapam de stres. Odata trecute primele zile cand trebuie sa ne fixam repere noi, cotidianul devine mult mai putin stresant. Liberi ca pasarea cerului, pedalati de acasa pana la birou, trecand prin locurile importante fara sa fiti stresat de gandul ca nu veti avea unde sa stationati. Uitati de stresul aglomeratiilor, inghesuiala transportului in comun. Activitatea fizica moderata este un excelent antistres, astfel ca ajunsi acasa vom fi mult mai calmi si relaxati.

Ramanem feminine. Putem purta fusta sau panataloni, nu mai suntem stresate de ce ar putea dezvalui pozitia pe bicicleta. Astazi exista biciclete special realizate pentru femei, care ne permit sa ramanem femei elegante.

Protejam planeta. Transporturile sunt primele responsabile pentru emisiile de gaz care au un efect de sera. Acest fenomen s-a generalizat la automobil oadat cu climatizarea, responsabila de emiterea de gaze foarte periculoase. Folosind bicicleta, chiar si pe trasee scurte, evitam emiterea de 500 kg pana la o tona de gaz carbonic. Daca toata lumea ar incepe sa gandeasca asa, Pamantul ar putea respira.

Ne redescoperim orasul. De la inaltimea bicicletei, profitati de un nou mod de a va privi orasul. Parasiti punctele de reper mari si incantati-va privirile cu detaliile arhitectonice, piete, magazine inedite. Este o ocazie de a privi cu alti ochi orasul in care locuiti si sa-i admirati frumusetea.

Ne deplasam fara riscuri prea mari. In oras, viteza de circulatie limitata diminueaza riscurile de cadere, mai ales daca mergem pe piste speciale pentru biciclisti. Este drept ca prea putine orase din Romania au asa ceva. Dar acest lucru demonstreaza ca bicicleta este mai putin periculoasa decat motociclete. In afara de aglomeratii, accidentele cele mai grave au loc datorita vitezei masinilor. Cu toate acestea ramaneti extrem de atenti si prudenti.

Este mijlocul de transport al viitorului. Poate parea o gluma, dar ganditi-va: Strasbourg, Nantes, Grenoble, Rennes, Bordeaux…sunt doar cateva dintre orasele europene care promoveaza mersul pe bicicleta. Europa ii propune sa faca din aceasta un adevarat mijloc in comun citadin propunand realizarea de locuri speciale pentru biciclete in gari, statii de metrou sau tramvai pentru a evita mersul cu masina in centrul orasului.

Folositi bicicleta pentru propria placere!

multumiri : Alina Popa